O carte

Aici scriu ce nu pot spune nimanui... asa ca imi astern tot mie.

Mai riguros spus, scriu ce cred ca nimeni nu poate intelege, lucruri bineinteles venite din mine.

Imi place expresivitatea in oameni. Uneori si eu "ma joc" cu ea, desi nu stiu daca o detin si in mod natural, de la sine.

Imi pare ca expresiile dezvaluie oamenii in moduri frumoase. Asa cred. Asta e motivul pentru care imi place sa ii privesc.

Pe diagonala, doua locuri mai in fata.

Figura rotunda, plina. Buze subtiri. Ochi albastrii. In mare, nimic exagerat, ca trasatura.

Muta ochii in carte. O tine strans.

Cadrul fetei arunca spre pagini o incruntare. Buzele se strang, la fel si fruntea. Ochii tintuiesc mai departe hartia, inghetati.

Un moment mai tarziu, se smulge si imbratiseaza cu privirea geamul. Sta asa pret de cateva clipe si revine.

Zambesc. Ma vad pe mine, uneori. Ma simt curios. Curios si interesat. Aproape ca din cale-afara.

Ce citeste?

Restul drumului cu greu m-am abtinut sa nu raman atintit spre ea... dar cam asta am facut oricum.

"O intreb ce citeste."

Plin de interes urmaresc si restul.

Cuprinde tot ce e sub ochi, cu mana, intr-un gest.

Se uita de la un geam la altul.

Se incrunta usor, dar parca cu interes sporit.

Mici momente de fixare, in gol poate.

Ce citea e o taina.

Se intoarce spre mine. Pare ca ma urmareste. Nu misc privirea, intentionat. Nici ea. Apoi, o ingheata iar undeva. Ma fac zambind ca ma uit prin tren, pe geam, spre bagaje. Sunt tare curios.

Franeaza spre gara. Trebuie sa cobor. Ma ridic, imi iau lucrurile. Ma indrept spre usa. Pe partea ei, desigur.

Ma uit spre ea cu coada ochiului. Inca nu reusesc sa citesc ce scrie pe coperta.

Ajung in dreptul ei. Imi aranjez geamantanul pe umar, inca ma uit la ea. O privire scurta spre mine. Cu asta, intoarce usor cartea, dar scrisul ramane incifrat. Imi pare ca vad un nume german. Scris mic pe pagini. Un subtitlu ingrosat, micut, cu cuvinte scurte. Imi pare ca deslusesc "a fi". Ma gandesc imediat la filosofie.

Ma opresc. Ma uit direct spre ea. Direct. "Scuze, ce citesti?".

O secunda. Indreapta spre mine ochii. Cercetatori, poate? Pareau ori ca nu se uita undeva anume, ori ca tremura simptomatic. Inca o secunda. Poate doua.

"O carte."

Hotarat. Insa parca fara pic de subinteles. Inca o secunda. Filtrez des emotia, care se infige in mine hotarat. Ma gandesc ca nu stiu cum par.

Incurcat, luat prin surprindere. Uimit? Nu aveam ragaz sa gandesc.

"Um, okay, da... numele"

Incerc sa nu tremur. Ar fi fost stupid. Mi se intampla insa, involuntar.

Atat cred ca am spus, nu mai stiu, desi a fost acum o ora.

"Daca nu vrei sa imi spui, e okay", zambind. Dar nu stiu daca am spus asta sau a fost doar gandul. Parca nu.

"De ce?" intreaba. Familiara intrebare. Familiara si ciudata, privita acum.

"Um, aveai niste expresii foarte amuzante cand citeai."
Poate nu cel mai bun raspuns. Poate nu prea bine spus. Cam asa era, insa.

"E o carte." cred ca a spus.

De data asta insa, mai sfidator. Mai hotarat. Mai calm, poate.

Nu mai stiu ce am spus... sau cum am incheiat.

"Hm, bine." Nu stiu daca am reusit sa si zambesc. Dar simteam nevoia. Inauntru zambeam.

Dupa cred ca am plecat. Asta si mi-am schitat pe fata o expresie putin uimita. Greu de descris cum. "Hah." poate ca e pe aproape. 

M-am gandit la viata. M-am gandit la "In tine tu". M-am gandit ca o sa o vad iar in tren.

M-am gandit ca nu o sa aflu ce citea. M-am gandit ca nu a vrut sa imi spuna.

Nu m-am gandit la de ce nu a vrut. Cine stie ce citea. Asta desi sunt curios. Tare curios. Ma face sa zambesc inauntru.

Expresiile alea le fac uneori cand citesc filosofie... deci, cand decid ca vreau sa ma umflu putin in pene.

De aici si presupunerea mea referitor la carte.

Totusi, nu stiu cat de innodate in natural par.

Expresivitatea, asadar, ma atrage. Ma intereseaza.

Mai ales in cazul asta.

M-as fi asteptat, cat de putin, la raspunsul ala? Niciodata :)

Nu am ascultat decat 2 cantece astazi, asa ca nu am ce sa pun aici. Tot astea raman. (Cele de data trecuta)

Parea cunoscuta. Poate pentru ca am mai vazut-o. Deci, poate o sa o mai vad.

Insa cine stie cum o sa para ce o sa decid ca o sa fac atunci. Probabil ar fi enervant sa intreb iar de carte, nu?

Mai ales ca nu stiu motivele.

Hm.

Totusi.