Tot ce le-a ramas gandurilor e sa ma innegreasca. Atat mai e cu putinta. Pot sa gasesc altfel, dupa ce stau si le ascult?
Sunt voci printre stropi imbaxiti si opaci de ratiune. Voci care cu emfaza rapace ma fura.
Ca nu pot sa ma sinucid e adevarat. E o fapta ce nu ma dezleaga doar pe mine. Ce doresc e, pe de alta parte, ca odata cu mine sa se sfarseasca tot. E un gand ce imi aduce confort. Alinarea ca asa ar fi totul mai bine. Mai bun, mai fericit, mai adevarat. Asa nimic nu s-ar impotrivi in contra a nimic.
Nu am crezul ca am sa recapat vreodata sanatatea mentala, daca se poate spune ca a fost mai buna. Simt ca am ajuns prea departe. Poate ca o parte din mine nici nu vrea. In fapt, asa e; e un confort in nodurile astea de ganduri. Un confort vascos si promiscuu aproape, ce nu ar trebui simtit.
Oare ce imi ramane?
Incerc, dar nu incerc ce trebuie.
Fie e ce trebuie, insa nu reuseste, ori pentru ca "nu se numeste ca am incercat" ori din alt motiv.
Ramane deci speranta. De partea echivocului daca are sau nu fond. Nici nu ar fi posibil sa stiu.
Doar inca simt.
O simt.
Ce nota optimista. Nu e chiar dorita.
Edit, la scurt timp dupa, care intregeste:
Cantecel: Luna Amara - In Valuri Ard
Edit, la scurt timp dupa, care intregeste:
Cantecel: Luna Amara - In Valuri Ard
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu