clopotar de gânduri ratate
pe care te-am aruncat în hău
ai împietrit;
n-ai învins;
Am un regret uitat în coşul de pâine;
Când am întins mâna spre cer, atât am ajuns;
vine vara şi conştiința
mi-am turnat-o în beton
să n-o aud când plânge
răcoroasă idiosincrazie de sine;
tu, păstorul meu de greşeli
tu, care îmi strecori,
printre ațe iuți,
tot ce sunt.
Îți plimbi picioarele pe sub cerul meu
Şi eu pot doar să mă uit.