defecte de aliniere






Şi dacă privirile fixe nu au exactitate?

un punct focal, doi ochi:

Apreciere;

şi dacă tot ce îi trebuie unei priviri e ceea ce îi precede?

 

Iris senin şi semne, irizaţii, surâs.

dar dacă privirile fixe au abateri?

şi dacă... abaterea precede privirii?

 

Palete albe, nori.

Poate că până şi absolutul se poate găsi abătut...

îmi spun când mă privesc uneori... în oglindă:

Sticla asta se uită abătut...

îmi reflectă sufletul cu o abatere de 2 milimetri:

uite-l, cât s-a depărtat de inimă.

 

Rigori şi decalări axiale.

Poate că spiritul ne e un vânt nesăbuit

poate că gimnastica îndreptării se face doar pe sfoară...

poate a privi putem doar cu faţa la zid...

 

poate că sufletul îmi e depărtat

cu 2 milimetri



Postări populare în ultimul an