Respira adanc

Nu stiu ce sa ma fac cu mine.

Momente in care ma sufoc. Mergand, uit sa respir.

Imi tin respiratia. Nu mai vreau sa respir.

Trece cineva. Incerc sa iau o gura de aer fara sa para ca am ramas fara suflare.

Continui sa merg.
Si merg si merg si merg in continuare.

Anxios?

Incerc sa stau drept. E clar ca ceva ma apasa. Nu doar fizic. Incerc sa tin capul sus, sa ma uit la persoanele care apar. Unele muta privirea si surad launtric, triumfator. Altele privesc inapoi si mentin contactul.

Ce sunt eu?

Cu riscul sa ma repet, afirm iar ca simt prea mult. Asa pare.

Suflet desfigirat incet.

Cu ce sunt acum, as fi ceva? Nu prea cred.

Chestionarele de la comunicare ma arata ravasit si obosit. 

"Cu putin noroc, oricine poate ajunge oriunde."
Tare idiotici imi par unii itemi. Necesita context, de care esti lipsit cand faci statistica cu intrebarile rau puse.

Ma gandesc la noroc si la mine. Sunt un om norocos. Sansa mi se pare clar ca exista, macar prin modul in care o vad eu.

Am parinti buni. Am oameni care tin la mine. Inzestrat cu cognitie buna. Nu displac prea mult din punct de vedere fizic. Am sansa la o viata decenta. Cumulat, e un pachet cu care "poti sa ajungi departe"

Particularizat, viata mea poate sa fie decenta?

Nu ma vad fiind multumit. Nu ma vad traind bine. Abia ma vad traind.

Adun ura.
Privesc visator un trecut in care parca imi amintesc ca nu eram asa. Asta imi place sa cred.
Urasc din ce in ce mai mult. Indes tot mai greu tot in mine.
Eu unul nu am crescut. Incap la fel de mult. Ce motiv sa am sa strang mai multa ura?

Simt cum devin strain. Cum distanta se mareste.
Eu - lumea. Lumea - eu.
Viata inseamna putin pentru mine. Nimic nu imi aprinde dorinta sa o traiesc.
"Se merita" oare?

Ironic cum nu e ceva nou pentru mine. Au trecut ani. Ani in care am prezis tacut tot "potentialul irosit". 
Doar eu stiu ce inteleg prin asta. Doar eu stiu cat de confuz imi pare.

Am ceva pe care il doresc?
Exista ceva ce vreau?

Astept.
Uneori imi zic ca o fac pentru mine. Ca filosofia pe care o rasfoiesc o sa ma ajute sa fiu altfel.
Sa fiu cum?

Pentru ce traiesc? Vreau sa traiesc?

"De aia nu o sa ai niciodata un prieten" studenta la mr catre colega ei, care nu gasea raspuns la intrebare la info.
Ce e de inteles, ca nici nu a avut?
Amuzante ganduri. Amuzant cum asta e spusa ca o gluma.
"Femei inginer". Hah, ce gand pripit.
Amuzant cum prima intentie de gand atunci a fost "hm, nu arata rau".

Ce as putea sa ofer? Nu mult. Aproape nimic. Amuzant cum cursul de cugetari a luat directia asta. Mai ales ca nu ma refer la ce e de asteptat. La particularizarea pe care ai prezice-o natural, la asa o insiruire de idei.

Primul gand pare mai mult un cliseu de gandire. Poate fi eliminat?
Pare mai mult venit din ceva insondabil de adanc, asemanator instinctului. Instinctului de a asocia, de a gandi. O predictie.

Raman eu, cu mine. Nu ma simt capabil sa continui. Cu nimic.
Am sa traiesc apatic, asteptand sa mor, la limita subzistentei, toata viata?
Ma simt prea existentialist ca sa caut raspunsuri acum. Frumos? Arta? Atat imi mai atrage atentia.

Traiesc pentru mine sau pentru altceva?

Apasat. Inconfortabil. Anxios. Strain. Departe.




Edit:

Am uitat de cantec. Nu stiu ce s-ar potrivi.
Las aici ceva ce imi place, insa.

Alternosfera - Shadow
Alternosfera - Haosoleum

Cumva poate ca au legatura. Pentru mine, acum, cel putin.