primul venit

 

primul venit

 

„errai

clopotar de gânduri ratate

te-am aruncat în hău

ai împietrit

n-ai învins”

 

au trecut ani

sputnik în bucătărie pe tavan în

aparență încă un câștig

greutatea în spațiile depărtate pare netezită

pui sfârâie pe satelit

aparența lucrului de învățat decojită

oprește-te

treci cu soarele în spate agățat cârlig

dâre de grăsime apeiridele sclipesc din cosmos

cu mici palpări obosite

 

or să te pună pe timbre

mic și unsuros și agățat de ziduri

ochi orb pentru stele patru antenuțe

și încă sunt în spatele tău

dedesubt, în bucătărie

anticamera lansării, hipermeridian rotit pe tavan

și cât de mult să trag mâna

prins în plasa lucrurilor din greșeală,

temerile, adevărurile, doar izbucnesc

în întuneric flama albastră de la aragaz

 

dar am obosit, sputnik

urmăm cursul din datorie proprie

rece război bucătărie pui prăjit

era un timp în care trăiam

tremuram diminețile ceva rece ca spațiul

mă prindea de umăr simulacru consumabil

 

cu tine speranța

din cerurile altora

forme pure

 forme pure

din tavan şi din cer

norii

curg

în

şiroaie

uscat sufli fum

spre

pereții

în formă

de

paie

într-un colț

răsuflat

aminadab

privirea

-şi

în

-doaie

spre tine mă-ntorc

cu ochii

din

iască

şi

ploaie

eşti o icoană arzând

şi

un zâmbet

iți

scapi

în

văpaie

functie

 

Cea mai mică unitate funcțională e acolo

Şi aici restul e disfuncțional

Tropăi cu gândul gresia rece şi, la schimb,

Tropăitul gresiei în mine îmi separă materia albă:

Furia mea oarbă e scurtă lobotomie

 

Culcat, gri încins, pe parchetul meu atottropăit

Ochi atenți spre tavan, să nu pierd momentul în care

frecvența mea internă se armonizează cu lemnul

 

deznădejdea se propagă prin osmoză.

Errai

clopotar de gânduri ratate

pe care te-am aruncat în hău

ai împietrit;

n-ai învins;

 

Am un regret uitat în coşul de pâine;

Când am întins mâna spre cer, atât am ajuns;

 

vine vara şi conştiința

mi-am turnat-o în beton

să n-o aud când plânge

răcoroasă idiosincrazie de sine;

 

tu, păstorul meu de greşeli

tu, care îmi strecori,

printre ațe iuți,

tot ce sunt.

 

Îți plimbi picioarele pe sub cerul meu

Şi eu pot doar să mă uit.

Cataipse

Şi simt că vreau să mă strâng, uneori
Ca pe-o podoabă din carne

Zvârlesc cu unghii în lut, uneori:
Un haos ce aproape-adoarme

O faptă-i un fluture-ntors uneori.
O sevă-ndoită de palme.

Să-ntreb mă scurge nisip, uneori
Inteligență...
străină...

Un veac îmi apare pe chip uneori
Cronografie
haină

Un strop îmi scap în abis uneori
Şi-l aud de departe

Un îngheț de frică-mi trezesc, uneori
şi îmi pică pe-o parte.