ploua infernal
şi noi ne uitam prin mansarde
şi lumea era înțeleasă
doar de Dumnezeu şi de Dante.
Te cos cu fire din coşuri lăsate
la umplut afară.
pieptul mi-e cuşcă din ață
Şi amintirea ți-e nod.
Plouă
subatomic şi textil
şi ne ține în picioare
şi ne proiectează umbre cu unghii diavoleşti
şi ne rotim o dată cu lumea.
O frică îmi trece pe sub ființă
când nu ştiu cum de rămân drept,
şi nu simt niciun păpuşar
nicio insomnie.
filis (draft)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări populare în ultimul an
-
O să scriu cum mă simt... să îmi scriu cum mă simt... pentru că tot pare străin şi doar pe mine mă mai am Sufăr şi o să sufăr. S...
-
clopotar de gânduri ratate pe care te-am aruncat în hău ai împietrit; n-ai învins; Am un regret uitat în coşul de pâine; Cân...
-
Greu de spus ce ar trebui sa scriu mai intai aici. O sa incep pur si simplu prin a spune ca simt ca necesar un loc unde sa astern gandur...