august

---- -- ----- ---,

 

încă n-am plans destul

 

parcă n-am plâns deloc

https://sadnessmusic.bandcamp.com/track/somewhere

https://genius.com/Sadness-somewhere-lyrics

Cotitura

 Nu stiu ce sa fac cu blogul, pare ca apartine unei perioade atemporale... nu am mai scris...

Obisnuiam sa imi pun sentimentele, deslusirile interioare in versuri. Erau incercari de intelegere, dar erau si de impartit. Ce am acum de impartit?

Parca spatiul de aici nu ma incorpora doar pe mine.

Un cantec. Un omagiu adus poeziei, mai degraba. Trecutului? Nu stiu. Pe mine ma rascoleste nebuneste uneori.

Muzica e trista, trasa din plamani, eu sunt acelasi. Insingurat. Inca nu cred ca sunt indeajuns de bun. Consum.

As vrea sa nu inchei blogul aici.

https://youtu.be/TQW1ri554oU

con summum

Uneori după ce mănânc roșii îmi sângerează gingiile

Roșii, adică un fel de uzufruct la modă,
adică cu ce ne-ar reifica capitalismul dacă nu ar fi
imagini, clipuri, alphamale, girlboss,
wojak, vezi ce cald e afară, investește acum
nft exclusiv, ia de mergi la terapie,
uite, rupe cercul

Un capitalism á la 1900;
dar consum și nu prind nicio idee nouă

Poezia e așa de ușor de scris,
dar iar sunt in baie
și mă spăl pe dinți și îmi sângerează gingiile;
o fi de la roșii sau poate o fi vreo giocondă stângistă crăpând de sub zâmbetul meu

Încerc să fac rost de niște ințeles, dar pasta de dinți îmi ia culoarea sângelui

și poezia a devenit prea ușor de scris

subiect, obiect
ce-mi e încă o distincție.

Enigma

Enigmă pe mare

Dacă te uiți atent într-un pătrat de covor ai să-mi vezi lumea
cu fond omogen şi unghiulară şi făcută la război

plouă în lumea-mea-covor, sezonier ca un rotunjit de buze,
cu stropi plați şi cu râcâit sentimental
cu voluptatea apei răstogolite într-o gură de canalizare

În mijloc pufăie un orăşel, cauterizat logic şi refractar
cu străzile tăiate de şine serotonizate,
prin efect tesla sau prin inducție de dor

Cu tichete de masa cetățenii inaugurează primul vehicul,
sub masca sau porecla adevăr;
spre surprinderea lor e vitezoman şi o coteşte des
"Da, nu, poate?"
Îşi ia zborul din pantaloni de tirist oprit pe centură
Îi cresc aripi cu miros de tutun si cu iconițe la parbriz
se visează filozof de cartier, scăpat afară, într-o lume superior dimensională
Dacă se poate, cu 2 de D şi cu talie subțire

Dar libertatea dă ocheade doar cu panta rhei
adică cu o gură plină, de dumnezeu dolofan
Şi în patul meu se scurg doar insomnii anorexice

Vesnice intrebari

E tot ce fac pus sub stigmatul unei mari imaturitati?

Asa sunt eu?

Poeziile sunt in fond formele lipsei de actiune din personalitatea mea?

Ma obsedeaza prea mult identitatea mea... si totusi nu stiu cum sa fiu.

Sa nu ma mai obsedeze?

Cum?

Iar ma vad doar in santuri... o groapa a nedevenirii, a nefiintei, a luptei impotriva vietii.

Poate ca sunt mult mai slab decat cred.

Din admiratie pentru Nietzsche, acum nutresc mai degraba placiditate. Nu inteleg cum as putea sa fiu de acord cu el cand ce fac eu e un afront direct impotriva vietii, impotriva mea.

Poate ca nu castig nimic din felul in care sunt.

Poate ca e necesara schimbarea.

ai

 

ai

 

ai pantofiorii prea roşii, tu

şi o broşă pătată

şi mânecile prea suflecate, de-a joaca cu timpul pierdut

 

ai nişte vene pestrițe

lungi si moi, ca de fată,

şi le legi grațios de şireturi, să pară că păşeşti dezbrăcată.

 

am o seară sudată în vamă, am

o cămaşă-mpletită a vânt...

îmi ține de vis cănd îmi vii

şi-mi furi hanorace din gând

Ai o lună întreagă 

peste-o mare prea largă

Ai corăbii după aur plecate

în beznă navigând ca şi când

în noaptea turbată de ape

ai uitat al tău mal de pământ.

a muri

 

Revelatia spiritului absurd o ai doar atunci cand esti in pragul sinuciderii.
Trebuie sa omori parti din tine ca sa poti ajunge mai departe. Doare. E nenatural. Ce te asteapta dincolo nu e nimic de dorit, nimic uman. E supra uman.
Diferenta dintre Nietzsche, Noica sau Camus si omul comun "implinit" e mai mare decat cea de la animal la om.
Am capacitatea de a respinge natura umana.
Am capacitatea de a urma natura umana.
Am deci capacitatea de a cuceri.
Pot sa fiu ce vreau, in functie de nevoie. Nu de nevoia naturala, ci de nevoia absurda, de nevoia intelectuala, de nevoia pe care o vreau. Imi interzic si imi permit ce vreau, nu ce simt ca e nevoie. Sunt cu un pas mai aproape de libertate.
Ramane sa cuceresc natura umana, ca apoi sa fac pasul urmator.
Incep sa ma departez de omul comun. Incep sa ma vad. Incep sa inghit frica.
Sticla fara fund e frica.

filis (draft)

ploua infernal
şi noi ne uitam prin mansarde
şi lumea era înțeleasă
doar de Dumnezeu şi de Dante.

Te cos cu fire din coşuri lăsate
la umplut afară.
pieptul mi-e cuşcă din ață
Şi amintirea ți-e nod.

Plouă
subatomic şi textil
şi ne ține în picioare
şi ne proiectează umbre cu unghii diavoleşti
şi ne rotim o dată cu lumea.

O frică îmi trece pe sub ființă
când nu ştiu cum de rămân drept,
şi nu simt niciun păpuşar
nicio insomnie.

sticlă turnată

-Sticla turnata-

cad frunze şi se ating, parcă neținându-se de mână

sunt de-un gri casant plămânii

bem ceai despărțiți şi ne gândim împreună

am marginile prea netede şi fine

bucăți din secunde mi-au intrat prin pori

şi acum curg rigid în timp

ca o sferă scursă pe plan,

ca diferențiala încercănată a unei oglinzi.

vântul lui Cronos ne îndoaie în sus muşchii feței,

la fel cum ni se sucesc gleznele de la statul pe loc

la fel cum orele amestecă azot lichid şi apă,

la fel cum privirea ta mă gâdilă pe dinăuntru,

ca un interfon bioelectric apelat de un început de encefalită.

ai pictat pe față un zâmbet frivol

ca să vezi cum ți se zâmbeşte înapoi,

cald şi suav,

ca sfârşitul unei operații de taxidermie.

 

cad frunze una peste alta,

picurate cu albastru marian

sau cu un verde ruginit

inspirăm cu scârțâit alveolar

şi ce adânci sunt ochii de toamnă

-----,,

Spiirt endotermic

Frig

Iasca

poezie fara titlu

Natura mea umană mă face să dau ochii peste cap

când

îmi spui că aşa ceva nu se face şi că tot nu reuşesc să fiu punctual,
după ce am întârziat la întâlnirea programată înainte cu două săptămâni,
de doi oameni ocupați,
Cu idei şi principii
cu intenții şi obiecții
cu năluci şi vâsle
cu somnifere şi pretenții,
Care nu au timp,

dar timpul e al lor de când s-au maturizat nervos,
Datorită descoperirii că şi taximetriştii cu parkinson sunt taximetrişti şi
metamfetamina aia din sânge chiar ne făcea fericiți şi

când ne întoarcem suntem ca înainte să plecăm,

La fel cum natura ta umană te face să dai ochii peste cap

când,
Dupa ce mă îmbrățişezi îți aduc aminte sec
factual
că relația se încheiase primăvara trecută,
Când ne durea prea tare capul ca să vedem nişte copii speriați

care se încălzeau unul pe altul,
Cu ochii zoiți
de metamentalitate
de dreptate
de zâmbete arate
de şcoli cu uşile barate

de naturile noastre

cu natura umană

combinate.

forme pure

 forme pure

din tavan şi din cer

norii

curg

în

şiroaie

uscat sufli fum

spre

pereții

în formă

de

paie

într-un colț

răsuflat

aminadab

privirea

-şi

în

-doaie

spre tine mă-ntorc

cu ochii

din

iască

şi

ploaie

eşti o icoană arzând

şi

un zâmbet

iți

scapi

în

văpaie