-Sticla turnata-
cad frunze şi se ating, parcă neținându-se de mână
sunt de-un gri casant plămânii
bem ceai despărțiți şi ne gândim împreună
am marginile prea netede şi fine
bucăți din secunde mi-au intrat prin pori
şi acum curg rigid în timp
ca o sferă scursă pe plan,
ca diferențiala încercănată a unei oglinzi.
vântul lui Cronos ne îndoaie în sus muşchii feței,
la fel cum ni se sucesc gleznele de la statul pe loc
la fel cum orele amestecă azot lichid şi apă,
la fel cum privirea ta mă gâdilă pe dinăuntru,
ca un interfon bioelectric apelat de un început de encefalită.
ai pictat pe față un zâmbet frivol
ca să vezi cum ți se zâmbeşte înapoi,
cald şi suav,
ca sfârşitul unei operații de taxidermie.
cad frunze una peste alta,
picurate cu albastru marian
sau cu un verde ruginit
inspirăm cu scârțâit alveolar
şi ce adânci sunt ochii de toamnă
-----,,
Spiirt endotermic
Frig
Iasca
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu