forme pure
abis/arcă
Şi-atunci din tine-o
torță-aprinzi
Şi vezi că nu e arcă
i-un întuneric
necuprins,
sub tine-i doar o
barcă...
în sus e zgură-n
neîntins,
jos valuri
negre-înnoată...
dar stai şi te
ascunzi, întins
cu gânduri umpli-o
carte...
tresari străpuns
de-un fior mut
şi te pică pe-o parte...
abandonezi.
tropăie din praf
plămânii.
-gânduri cu alveole
placate-
plonjezi.
şi sorbi fără să vezi.
...
şi sorbi fără să vezi.
...
da, o sa ma inregistrez recitand si asta; normal, ca sa ma pregatesc pentru lansarea mea de volum de poezie, ce altceva
Ea (I am mad for
power)
From the moment i
fucking saw her
I noticed her
trembling all around me
a bouquet of feelings
fucking thrashing out of her
That moment I knew what a damn mess she was
oh what a damn mess
future held for us
I saw the mad
suffering
experience rattled by
folly
my lust for what was
to come, for what was to feel
My essence gulps it
down through widened eyes, finally taking my fix
I am calm now, I finally
found it
let’s drag ourselves
through molten glass, elbows unsated
to fall so far, to
live so deep, to never reach the bottom
to the abyss I
blindly drink
to plunge, to be, to
fathom
Astăzi simt că
devenirea mea a atins un punct limită.
Urăsc în parte
fiecare lucru care s-a cumulat în timp formându-mi experiența.
Simt că am ajuns
să fiu tot ce nu vreau să fiu.
Devine ridicol
de greu să dorm.
Nu există viitor
spre care să merg sau trecut în care să cad.
Rămâne o
infernală experiență a momentului prezent.
Atât denotativ,
cât şi metaforic, nu am fost niciodată mai aproape de realitatea morții.
Poate ar trebui
să mă resemnez.
Mă îngroapă spaima față de realitate şi groaza de sine.
Ce sărbătoare fără formă, construită pe frivolități contemporane.
“Tradiția”
Crăciunului îmi pare doar o glumă azi.
Ce bine că
oamenii şterşi au câteva zile pe an în care să îşi aducă aminte că au familie,
rude, că miturile există încă şi că poți să le intuieşti trupul. Ce bine că
poți să lucrezi la ceva doar când e momentul pentru validare.
Ridicați în
slăvi ce nu aveți ca să nu transpară corpul goliciunii.
Pentru o zi,
cel puțin, lumea încearcă în modul ei urât să fie mai bună.
Eu de
Crăciun mă simt doar gol.
şi postez
scârbă depresivă pe blog; sigur; imi e greu să concep locul ăsta ca acceptând
şi altceva, e ca o ghenă... problema apare când stau aşa de mult că prind miros
blogul cu
gânduri “productive” când?
(gânduri
sănătoase, nu sunt cuvintele mele, însă mi-au rămas)
Cea mai
mică unitate funcțională e acolo
Şi aici
restul e disfuncțional
Tropăi cu
gândul gresia rece şi, la schimb,
Tropăitul
gresiei în mine îmi separă materia albă:
Furia mea
oarbă e scurtă lobotomie
Culcat, gri
încins, pe parchetul meu atottropăit
Ochi atenți
spre tavan, să nu pierd momentul în care
frecvența
mea internă se armonizează cu lemnul
deznădejdea
se propagă prin osmoză.
catre o picatura cazuta la intamplare intr-un vast oceanic toate moleculele de apa sa-si intoarca atentia, in timp ce se indeparteaza
sa se prabuseasca pana in adancuri, in timp ce totul converge in jurul ei, colorandu-se
un individual sa trezeasca in multiplul sinelui un subconstient de tristete
oricare cuvinte folosesc, nu pot descrie ce simt
traiesti doar o singura data: faptul prezent
sunt un om sinistru intr-o lume sinistra care vrea sa ma incorporeze
vreau sa trag in mine tot ce e prea devreme sa stiu
a sti are fatalitatea ca tot ce afli e la timpul lui
omului ii ramane doar sa sufere existenta
o existenta masacrata de cunoastere
planifica si rationalizeaza
fa ordine in haos
doar asa ajungi sa mori cu acuratetea punctului in care toata increderea in tine s-a scurs
lupta omului e impotriva lui
lupta omului e sa moara cu sine, pentru sine
tragic
in sentimentul culminant al fiintei
clopotar de gânduri ratate
pe care te-am aruncat în hău
ai împietrit;
n-ai învins;
Am un regret uitat în coşul de pâine;
Când am întins mâna spre cer, atât am ajuns;
vine vara şi conştiința
mi-am turnat-o în beton
să n-o aud când plânge
răcoroasă idiosincrazie de sine;
tu, păstorul meu de greşeli
tu, care îmi strecori,
printre ațe iuți,
tot ce sunt.
Îți plimbi picioarele pe sub cerul meu
Şi eu pot doar să mă uit.