Errai

clopotar de gânduri ratate

pe care te-am aruncat în hău

ai împietrit;

n-ai învins;

 

Am un regret uitat în coşul de pâine;

Când am întins mâna spre cer, atât am ajuns;

 

vine vara şi conştiința

mi-am turnat-o în beton

să n-o aud când plânge

răcoroasă idiosincrazie de sine;

 

tu, păstorul meu de greşeli

tu, care îmi strecori,

printre ațe iuți,

tot ce sunt.

 

Îți plimbi picioarele pe sub cerul meu

Şi eu pot doar să mă uit.