Așteptare
Am găsit niște popice.
Mă așez între ele, se așază în jurul
meu ca o cloșcă;
E cald și bine.
Mama mereu îmi zicea să nu iau de pe
jos,
Dar le apuc;
le ridic, le arunc, îmi scapă din mână.
Se înfig în jurul meu ca niște cuie.
Am înțepenit.
Stau la mijloc și e moale;
Ca într-un cuib.
Și bila vine.
Poezia de aici este inspirată de
David și mă gândesc că poate e mai degrabă în stilul lui decât al meu, dar a
fost o explorare interesantă a dualității sentimentelor și a anxietății.
Zilele trec greu. Am vorbit
lucruri acum 3 zile si mi se pare o veșnicie de când s-a întâmplat. Aproape că
nu îmi aduc aminte. Retrăiesc uneori incontrolabil ce s-a întâmplat.
Cred că jumătate din energia mea zilnică o
cheltuiesc pe plâns și în încercarea de a-mi calma mintea.
Pana și lui S i-am făcut o defavoare:
în încercarea mea de a găsi soluții și scuze. Eram controlat de anxietate și de
imposibilitatea de a accepta că A a ales să se despartă de mine. Am dat vina pe S și pe grup, gândindu-mă că din ce au spus acum 3 săptămâni A s-a adâncit și
mai mult în propriile emoții și gânduri...
A fost urât din partea mea și îmi
pare rău. S a făcut atâtea lucruri pentru mine, pentru noi, și din pură
simpatie pentru noi. Nu o obliga nimic. Suntem prieteni buni, chiar daca nu atât
de apropiați; vreau să încerc să mă răscumpăr. Nu știu dacă o apreciez
îndeajuns.
Adevărul este că mă gândesc în continuare că ce a
zis a provocat tulburarea lui A. Dar nu o învinuiesc pentru asta.
Am vorbit și cu mama mea. Am
cerut niște sfaturi cu privire la emoții și stări. Am scris mult azi si am tras
niște concluzii. Cred că am uzat mult de oamenii din jurul meu... și că am
datoria să nu îi obosesc cu ce mi se întâmplă.
La finalul zilei am făcut o
radiografie a ce s-a întâmplat și care erau problemele. Cred că la mine au fost
4 sau 5 dintre care minimum 3 erau apăsătoare, iar la A doar 1, 2 sau 3, dintre
care 1 era comuna pentru noi și alta avea influențe exterioare. E clar că eu am
mai mult de lucru la sine și că mai multe din problemele mele sunt mai adânci. Însă
odată cu radiografia asta a venit și speranța că o sa pot să lucrez, chiar și când
mă gândesc la ce a fost și chiar și cu anxietatea. Asta e una din probleme si e
o ocazie bună să încep să muncesc, câte puțin.
O mare paranteză, la fel de mare
ca acest personaj. Gabi Mitan mi-a citit în palmă la ăiacupoezia. Da, vedeți
bine. Nu am halucinat. A fost chiar Gabi Mitan, care, înduioșat de situația mea
si cu un suflet blând, mi-a citit în palmă și mi-a zis că am foarte mult noroc,
ca am o viața lungă și că, după o privire mai atentă, că o sa am succes răsunător
în carieră, că termin facultatea poli, FMI, că ajung IT-ist, programator, că o
să îmi meargă foarte bine până la urmă în lucrurile pe care le fac.
O fi o coincidență sau o fi doar elementul
GabiMitan. Nu știu, dar m-a făcut să zâmbesc :)
Mulțumesc, Gabi Mitan. Punkistule rock, tu.
Până la urmă nu vreau altceva
decât să pot în sfârșit să muncesc ca un om normal.
Nu știu de ce îmi e așa de greu să fac asta și de
ce e nevoie de atât de mult efort. Dar e necesar pentru mine să fac acum tot ce
nu am reușit să învăț încă de devreme.
Haide. Să mergem înainte și să fim bine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu