Lacrimi și azime

 

Am vorbit ieri cu A. Am întrebat, cumva, dacă încă mă mai iubește destul încât să mai putem încerca în viitor, după ce mă schimb. A spus că nu știe. Are dreptate. Se prea poate ca incertitudinea să fie singurul lucru cert din viitorul apropiat al amândurora. Diferența dintre mine și ea e că ea face în prezent totul ca să îi fie bine și acceptă incertitudinea, pe când eu nu o acceptasem și îmi lăsasem prea mult mintea să gândească în viitor.

Am doar admirație pentru că reușești asta, chiar și în momente așa de grele. Sunt absolut sigur că nu m-ai iubit puțin... și asta înseamnă că e o șansă... și sunt în continuare optimist pentru viitor... Însă prezentul este acum. Îmi e atât de greu să zic asta, să mă despart de șansa să ne împăcăm, din viitor.

 

Dar o fac și strâng din dinți și de fiecare dată când mintea mea încearcă să mă ducă iar în viitor cu un torent de gânduri mă ancorez în prezent și aștept ca durerea să treacă. Iar și iar.

și iar... și iar...

Paradoxal, ăsta e singurul mod în care să îți arăt cât de determinat sunt să fac pentru mine în 2 luni ce nu am făcut în 5 ani. O fac pentru mine și reușesc încet, încet și peste o lună sau două când am un progres de care sunt mulțumit și când mă bucur de prezent, vine un moment în care îți spun cu bucurie ce am reușit, în care mă mândresc cu progresul meu... și îmi amintesc că îți plac bujorii... și apare sau nu o șansă să mă fi iubit îndeajuns cât să vrei iar să îmi fii aproape. Te-am iubit complet, A. Infinit mai puternic decât am putut să îți arăt. Dar acum e în trecut și îți fac dreptate doar cu la fel de multe lacrimi. Și gata cu trecutul sau cu viitorul. Nu am înțeles asta înainte... înainte ce făceam mă transformase în ceva static. Relații care să îmi ocupe timpul, mintea în trecut, spre o tu incertă și frumoasă sau spre viitor, spre o zi în care zeii îmi erau benevolenți. Nu înțelesesem...

Paradoxal, ăsta e singurul mod în care să renunț la șansa din viitor în care ne apropiem iar, și în același timp să o înșfac atunci când îmi apare... dacă îmi apare..., într-un prezent.

Vreau ca zeii să îmi aducă doar aminte pentru ce lupt când cad și e nevoie să mă târăsc prin tot greul prin care nu am trecut până acum.

 

M-am hotărât să trăiesc în prezent, cu toate greutățile și incertitudinile lui, cu toate neplăcerile și efortul prin care trec ca să obțin ce vreau. Și cu toate lucrurile pe care le fac pentru mine și de care mă bucur. Sună înspăimântător și minunat. Asta faci și tu. Am atât de multă admirație pentru tine, A și pentru cât de limpede privești lumea.

 

Și vreau să mă admir și pe mine.

 

Azi e prima zi. Start.

Așteptare și ce a mai fost

Așteptare

Am găsit niște popice.
Mă așez între ele, se așază în jurul meu ca o cloșcă;
E cald și bine.
Mama mereu îmi zicea să nu iau de pe jos,
Dar le apuc;
le ridic, le arunc, îmi scapă din mână.
Se înfig în jurul meu ca niște cuie.
Am înțepenit.
Stau la mijloc și e moale;
Ca într-un cuib.
Și bila vine.

Poezia de aici este inspirată de David și mă gândesc că poate e mai degrabă în stilul lui decât al meu, dar a fost o explorare interesantă a dualității sentimentelor și a anxietății.

 

Zilele trec greu. Am vorbit lucruri acum 3 zile si mi se pare o veșnicie de când s-a întâmplat. Aproape că nu îmi aduc aminte. Retrăiesc uneori incontrolabil ce s-a întâmplat.

Cred că jumătate din energia mea zilnică o cheltuiesc pe plâns și în încercarea de a-mi calma mintea.

 

Pana și lui S i-am făcut o defavoare: în încercarea mea de a găsi soluții și scuze. Eram controlat de anxietate și de imposibilitatea de a accepta că A a ales să se despartă de mine. Am dat vina pe S și pe grup, gândindu-mă că din ce au spus acum 3 săptămâni A s-a adâncit și mai mult în propriile emoții și gânduri...

 

A fost urât din partea mea și îmi pare rău. S a făcut atâtea lucruri pentru mine, pentru noi, și din pură simpatie pentru noi. Nu o obliga nimic. Suntem prieteni buni, chiar daca nu atât de apropiați; vreau să încerc să mă răscumpăr. Nu știu dacă o apreciez îndeajuns.

Adevărul este că mă gândesc în continuare că ce a zis a provocat tulburarea lui A. Dar nu o învinuiesc pentru asta.

 

Am vorbit și cu mama mea. Am cerut niște sfaturi cu privire la emoții și stări. Am scris mult azi si am tras niște concluzii. Cred că am uzat mult de oamenii din jurul meu... și că am datoria să nu îi obosesc cu ce mi se întâmplă.

 

La finalul zilei am făcut o radiografie a ce s-a întâmplat și care erau problemele. Cred că la mine au fost 4 sau 5 dintre care minimum 3 erau apăsătoare, iar la A doar 1, 2 sau 3, dintre care 1 era comuna pentru noi și alta avea influențe exterioare. E clar că eu am mai mult de lucru la sine și că mai multe din problemele mele sunt mai adânci. Însă odată cu radiografia asta a venit și speranța că o sa pot să lucrez, chiar și când mă gândesc la ce a fost și chiar și cu anxietatea. Asta e una din probleme si e o ocazie bună să încep să muncesc, câte puțin.

 

O mare paranteză, la fel de mare ca acest personaj. Gabi Mitan mi-a citit în palmă la ăiacupoezia. Da, vedeți bine. Nu am halucinat. A fost chiar Gabi Mitan, care, înduioșat de situația mea si cu un suflet blând, mi-a citit în palmă și mi-a zis că am foarte mult noroc, ca am o viața lungă și că, după o privire mai atentă, că o sa am succes răsunător în carieră, că termin facultatea poli, FMI, că ajung IT-ist, programator, că o să îmi meargă foarte bine până la urmă în lucrurile pe care le fac.

O fi o coincidență sau o fi doar elementul GabiMitan. Nu știu, dar m-a făcut să zâmbesc :)

Mulțumesc, Gabi Mitan. Punkistule rock, tu.

 

Până la urmă nu vreau altceva decât să pot în sfârșit să muncesc ca un om normal.

Nu știu de ce îmi e așa de greu să fac asta și de ce e nevoie de atât de mult efort. Dar e necesar pentru mine să fac acum tot ce nu am reușit să învăț încă de devreme.

Haide. Să mergem înainte și să fim bine.

Gânduri de început și o poezioară

O prostioară de poezie, comparată cu cea de dinainte. Însă e și ea o poezie și are și ea ceva de spus, chiar dacă e foarte similar cu prima. E puțin mai specifică.

Mă gândesc dacă să reiau partea de jurnal a blogului, sub o pecete puțin diferită față de cum am obișnuit: cea a unui îndreptar propriu-zis. Descrieri ale greutăților și reușitelor mele.

Până atunci... și până la formarea unor postări săptămânale... rămâne să mă gândesc la formă. Cred că ar fi o încercare elegantă dacă aș reuși să aleg câteva idei pe care le-am avut, împreună cu ce am mai făcut. Nu vreau să compar, dar un "Jurnal de idei" am citit si mi-a plăcut. Al meu ar fi doar puțintel mai "pământesc". Experiență mai concretă.

Îmi place ideea, e ca o muncă pentru mine.

Și acum poezia:

Undeva

Eram amândoi o noapte de vară
cu Mare vârtej
și Lună năvală.
Portocaliu luminai
o flamă de primăvară.

Undeva,
era un tablou
Îmi amintesc că pictam...
nu mai știu
Legat de mâini cu o sfoară.

Ceva
Aveam și la ochi
ca niște mâini de fată.
Doar
Dintr-un moment vreau să fiu:
când ne-am văzut prima dată.

Poveste amuzantă: când aplic etichetele postării și aleg "poezie", îmi pune automat și eticheta de "regăsire". E doar fiindcă apăs pe amândouă odată de pe telefon, dar m-a făcut să zâmbesc. :) În viitor nu vor fi mereu alăturate, nu mereu scriu ca să mă regăsesc.

Zbor

Zbor


porumbei îmi dansează la geam.

e-ntâia zi de libație

Și îi privesc ca pe fiii lui Ram;

Se adună în brațele mele,
îmi ciripesc cuminte:
noi suntem... un teanc de oase,
mușchi, articulație.
trăim în mintea unui zeu,
dealtminteri fară minte:
lasă-ne să dansăm,
îmi ciripeau cuminte

sunt ființe slabe, frumoase, ziceam
au carne udă, strânsă sub piele
De zor îi strângeam, dar sunt reci:
Îi ține departe de rele;
și ca să nu se scufunde:
în ce le crește le cresc găurele
și uneori, norocos, e acolo
un orfeu mic printre ele

Dar au o ură cumplită, căci sunt și fii ai lui marte
Orbiți de roșu și lumină, ei văd puțin și departe
Ca stinghii adânci, mi s-au înfipt din zbor împrejuru-mi:
Și parcă se roagă, la gât
cu-împletituri de sfere și șnururi

M-am trezit,
în neștire, și în jur aveam pene,
cu urme de zbor la geam
cu urme de vals în vene

Am mâneca udă.

O duc la piept... și e rece

într-un vis lichid eram.

e... prima zi.

Timpul trece.