"ugh"

Vreau să mă scutur de haine, să mă scutur de păr, să mă scutur de unghii şi de piele; să mă scutur de tot, de muşchi, de oase... aşa, poate, am să mă scutur şi de strânsoarea ce mă ţine în piept.

Să ard, să ardă şi apoi să plâng.

Foarte rar ceea ce visez mă afectează într-atât ca de data asta. Cred că am văzut unul din lucrurile care m-ar durea cel mai mult. Cred că ar fi şi prima dată când nu am rezistat să văd ceea ce îmi era în faţă şi, în schimb, m-am trezit. M-am trezit şi voiam sa plâng.

___________________________________________________________________________

Şi iar mă balansez între dorinţa de uitare şi lupta necesară ca să rezist vieţii. Mereu mă întreb când o să se termine şi dacă aşa va fi mereu. Felul meu de a fi îmi stigmatizează viaţa. Am perioade în care gândul la suicid mă străbate aşa de des. Poate că sunt deja un om pierdut. Dacă toate se fac la timpul lor, nu ar fi trebuit să îmi găsesc un scop până acum? Simt că nu a rămas prea mult pentru mine.

___________________________________________________________________________

Fiind tânăr, doreşti a vedea lucruri ideale. Văzând că sunt cu greu posibile, doreşti apoi a vedea lucruri bune.

Sunt tânăr şi ce văd în jur e rău. Pe cei mai mulţi asta îi împinge, încet, spre ignoranţă faţă de subiect, urmând o reorientare spre altceva, mulţumitor.

În aria politicii, aplicând modelul de mai sus, vedem că, astfel, nu există o tendinţă evidentă spre progres, mulţi alegând să ignore. Personal, văd o situaţie desolantă şi mă aduce la o densitate mai mare de gânduri suicidale. E evident o abordare greşită, atât a mea, cât şi cea care alege să întoarcă capul spre ceva mai bun, mulţumitor, sau să închidă ochii.

Timpul e aşa un duşman crâncen şi viaţa e aşă stingheră.

*Poate am să adaug paragrafe textului deja existent; e compus deja din 3 fragmente scrise în momente diferite.

___________________________________________________________________________

mă uit înspre viaţa mea şi simt frică.

Într-un fel as prefera să mă sinucid decât să trăiesc; de ce oare?

poate pentru că nu pot să profit de ocazii; sunt mediocru; nu “vreau”; nu am voinţă; intru mult prea uşor şi mă afecteazăprea mut stări de desolare; nu am putut să îmi urmez potenţialul; poate că nici nu am potenţial; sunt static şi vlăguit; e o frică nebuna; sunt singur;  ideea de destin mă secătuieşte pentru că mă gândesc că sunt făcut să ajung o ratare; nu fac nimic; nu sunt bun la aproape nimic pentru că poate nici nu încerc; cine ştie dacă nu o să trebuiască să repet anul,chiar... şi pentru ce? de ce sunt aici? unde e ceea ce mă încântă? visul meu? nu vreau să mai văd nimic... însă ştiu că nu e aşa uşor să termini cu tot... şi că mâine trebuie să o iau de la capăt... e o frică nebună... o frică de responsabilitate, poate... o frică de mine... astea sunt zilele în care nu vreau să dorm... ce naiv – ziua de mâine vine oricum

ducă-se ziua-n noapte...

să nu văd... nimic...

[Lună amară – viu]