Lume amuzanta
Fundatie din
singuratate si frica; asa incepe tot
Dumnezeu e
singur, omul dupa asemanare; ambii vor sa creeze
Pornesti de la
singuratate; de aici vine nevoia de apropiere
Urmeaza apropierea;
de aici incep binele si raul
Cursul lumii,
urmat de bine; in sens opus e raul
Ciudat cum, asa,
omul pare ca are un dar, la fel ca si creatorul: incalzeste o lume rece, doar
pentru a creste. Nobil, se poate spune, insa e “bine”, asta e drumul
Cand cineva
anume admira o planta, poate la fel de bine (si chiar mai mult) sa ramana uimit
in fata omului, desi e evident ca lucrurile scaleaza. Ce vegetatia face “din
nimic”, pentru a supravietui, e asemanator cu ce infaptuim noi (desi la un
nivel de complexitate mai ridicat).
Sa traiesti, sa
speri, sa iubesti ar fi, deci, admirabil
Desigur, asta e
doar o perspectiva; poti la fel de bine spune “ce altceva ramane de facut?”
moartea? Pare o alegere ciudata
Este insa o
diferenta: in primul caz omul porneste sa unifice din proprie initiativa, pe
cand in cel din urma el este fortat
E comparatia
dintre doua ganduri, unul liber, altul ingradit
Oare asa sunt si
filosofiile pe care ipotezele le presupun?
Dar posibil mi
se pare ca acelasi om sa le gandeasca pe amandoua; fapt curios?
Poate ca e, de
fapt, nevoie de amandoua; nu putem fii constanti, incat sunt necesare pe rand,
in momente diferite (sau poate nu necesare, cat exista o tendinta de a folosi
modelul de gandire intr-o anumita situatie)
Ce scriu pare ca
a fost scris de atatea ori, doar ca prin cuvinte diferite
“Cu prostii din
astea imi mai pierd si eu timpul” haha, frumos om
Gandit inutil si
timp pierdut sa fie, deci, ce scriu acum?
Nu pot sa zic ca
stiu.
-adaug si diacritice, poate-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu