"țesut şi calciu"

Nu am răbdarea să aştept şi să îmi revizuiesc poeziile. Asta e pusă aici după ce a fost scrisă, azi. Poate că, odată cu timpul, o să le gândesc mai mult.

Şi nu mi-au trebuit nu ştiu câte "tabere de poezie" ca să o scriu.

E încă o încercare stilistică.

ţesut şi calciu

A te îndrăgosti e a privi o claviculă
cum te uiți lung şi în lungimea ei albă se pierde esența:
claviculă albă în priviri dispersate.


Am văzut că orice corp e ca un ochi:
nu atât ochii, cât ochiul;
Cum altfel am închide în noi privirea rațiunii,
fără să ne împiedicăm de "eu"?


Eu şi tu, dar tu fără de eu...

eu e doar ce e al meu.
Şi nu vezi când stai picior peste picior
tot ce poți atunci să faci e
să te uiți înăuntru

Ce bucurie pe suflet dacă
ar putea şi el
să stea
picior
peste picior.


Când omul a devenit om
A putut să vadă şi dragostea

şi s-au privit în ochi, ruşinându-se de ce sunt
şi aşa privirea
a căzut
Pe claviculă.


Alb adunat cu alb şi linii fine

şi oasele noastre suntem tot noi
dar le strivim - şi pe noi

un noi in-vitro,
țintuit de muşchi


în om albul nu e alb pentru că

atunci când privim
Ce ne înconjoară e foaie; şi ochiul
fără reper
corp fără os

Claviculă fină pe corp noduros.

se-nmoaie.