viespi

merg pe stradă ating din mers

fiecare scaun fiecare perete

iernile astea

ating cu degetele fiecare iarnă

și ele nu ating înapoi,

moduri prea puțin newtoniene,

moduri în care diminețile încep cu un buton,

și asta nu-i o veste bună pentru optimismul științific

empatizez cu resturile, cu lucrurile care nu ating înapoi,

cu anotimpurile

camerele de cămin unde apar cuiburi de viespii,

persoanele care trebuie să urce pe scaun să le spargă

cu empatia dintr-un cuib de viespii

fericită și penibilă

cu statul pe podeaua rece de după

închide ochii

uite apa caldă împinsă prin pereți

ca un idiom al cruzimii

visez

visez la multe lucruri care nu sunt ale mele

și nu e vorba că vreau să fie

trec nevăzute ca tine ca orice lucru lubric

și vin iar și se apropie și strângi în brațe instinctiv ceva care deja nu mai e acolo

merg pe stradă ating din mers

fiecare perete fiecare scaun

iernile astea

ating din mers fiecare iarnă

îmi zic că e timpul să trăiesc din ce în ce mai des

pielea se albește și devine frumoasă

ca teoriile spălate de timp

ca tot ce nu se schimbă când se spală

ce e visat se suprapune peste mers

mersul se suprapune peste mers

peste o lume mică

fericită și penibilă