merg pe stradă ating din mers
fiecare scaun fiecare perete
iernile astea
ating cu degetele fiecare iarnă
și ele nu ating înapoi,
moduri prea puțin newtoniene,
moduri în care diminețile încep cu un buton,
și asta nu-i o veste bună pentru optimismul științific
empatizez cu resturile, cu lucrurile care nu ating înapoi,
cu anotimpurile
camerele de cămin unde apar cuiburi de viespii,
persoanele care trebuie să urce pe scaun să le spargă
cu empatia dintr-un cuib de viespii
fericită și penibilă
cu statul pe podeaua rece de după
închide ochii
uite apa caldă împinsă prin pereți
ca un idiom al cruzimii
visez
visez la multe lucruri care nu sunt ale mele
și nu e vorba că vreau să fie
trec nevăzute ca tine ca orice lucru lubric
și vin iar și se apropie și strângi în brațe instinctiv ceva care deja nu mai e acolo
merg pe stradă ating din mers
fiecare perete fiecare scaun
iernile astea
ating din mers fiecare iarnă
îmi zic că e timpul să trăiesc din ce în ce mai des
pielea se albește și devine frumoasă
ca teoriile spălate de timp
ca tot ce nu se schimbă când se spală
ce e visat se suprapune peste mers
mersul se suprapune peste mers
peste o lume mică
fericită și penibilă