Cotitura

 Nu stiu ce sa fac cu blogul, pare ca apartine unei perioade atemporale... nu am mai scris...

Obisnuiam sa imi pun sentimentele, deslusirile interioare in versuri. Erau incercari de intelegere, dar erau si de impartit. Ce am acum de impartit?

Parca spatiul de aici nu ma incorpora doar pe mine.

Un cantec. Un omagiu adus poeziei, mai degraba. Trecutului? Nu stiu. Pe mine ma rascoleste nebuneste uneori.

Muzica e trista, trasa din plamani, eu sunt acelasi. Insingurat. Inca nu cred ca sunt indeajuns de bun. Consum.

As vrea sa nu inchei blogul aici.

https://youtu.be/TQW1ri554oU

con summum

Uneori după ce mănânc roșii îmi sângerează gingiile

Roșii, adică un fel de uzufruct la modă,
adică cu ce ne-ar reifica capitalismul dacă nu ar fi
imagini, clipuri, alphamale, girlboss,
wojak, vezi ce cald e afară, investește acum
nft exclusiv, ia de mergi la terapie,
uite, rupe cercul

Un capitalism á la 1900;
dar consum și nu prind nicio idee nouă

Poezia e așa de ușor de scris,
dar iar sunt in baie
și mă spăl pe dinți și îmi sângerează gingiile;
o fi de la roșii sau poate o fi vreo giocondă stângistă crăpând de sub zâmbetul meu

Încerc să fac rost de niște ințeles, dar pasta de dinți îmi ia culoarea sângelui

și poezia a devenit prea ușor de scris

subiect, obiect
ce-mi e încă o distincție.

Enigma

Enigmă pe mare

Dacă te uiți atent într-un pătrat de covor ai să-mi vezi lumea
cu fond omogen şi unghiulară şi făcută la război

plouă în lumea-mea-covor, sezonier ca un rotunjit de buze,
cu stropi plați şi cu râcâit sentimental
cu voluptatea apei răstogolite într-o gură de canalizare

În mijloc pufăie un orăşel, cauterizat logic şi refractar
cu străzile tăiate de şine serotonizate,
prin efect tesla sau prin inducție de dor

Cu tichete de masa cetățenii inaugurează primul vehicul,
sub masca sau porecla adevăr;
spre surprinderea lor e vitezoman şi o coteşte des
"Da, nu, poate?"
Îşi ia zborul din pantaloni de tirist oprit pe centură
Îi cresc aripi cu miros de tutun si cu iconițe la parbriz
se visează filozof de cartier, scăpat afară, într-o lume superior dimensională
Dacă se poate, cu 2 de D şi cu talie subțire

Dar libertatea dă ocheade doar cu panta rhei
adică cu o gură plină, de dumnezeu dolofan
Şi în patul meu se scurg doar insomnii anorexice

Vesnice intrebari

E tot ce fac pus sub stigmatul unei mari imaturitati?

Asa sunt eu?

Poeziile sunt in fond formele lipsei de actiune din personalitatea mea?

Ma obsedeaza prea mult identitatea mea... si totusi nu stiu cum sa fiu.

Sa nu ma mai obsedeze?

Cum?

Iar ma vad doar in santuri... o groapa a nedevenirii, a nefiintei, a luptei impotriva vietii.

Poate ca sunt mult mai slab decat cred.

Din admiratie pentru Nietzsche, acum nutresc mai degraba placiditate. Nu inteleg cum as putea sa fiu de acord cu el cand ce fac eu e un afront direct impotriva vietii, impotriva mea.

Poate ca nu castig nimic din felul in care sunt.

Poate ca e necesara schimbarea.