Compulsive liar Ramadan
I. Diluviu (apeiride)
minte, minte, minte, minte
II. Deluție (despălare)
Se făcea că era sărbătoare.
- stop -
- de la capăt.
Spital - gel de duș ieftin, mentă
mă spălam la chiuvetă, strângeam din dinți
când știam că vii
O zi după alta se pliau ca straturi dintr-un angel cake
prea dulce
Mulțumit, ajunsesem o gură,
Învățasem să cer,
mă închinam
ca o ocluzie.
neuronii mi se aliniaseră șiruri, șiruri,
O armată gata să mestece,
Un fermoar de dinți la mal de ramadan.
doar
buzele, niște aripi,
care mușcau ca dintr-o așteptare
- stop -
- Repetă după mine:
Cabină - deschid ochii
un norișor slab mentolat se lăfăie descondensat
Îl trec prin nări, îmi aduce aminte
(...ce sentiment neverosimil e dreptatea)
Adusesem pământ pe pantofi, mă simțeam murdar
spuneai că priveai cu ochii glie
nu știu ce mă spală mai bine, apa
sau lacrimile care îmi curg șiroaie,
Zeii cărnii au vrut să fiu carnivor,
Mă aplec, ca peste pradă,
Ca peste un păcat pe care nu știu cum să îl fac încă
- stop -
- Ne oprim pentru azi.
III. Diluție (dilatare)
E ceva liniștitor în cum se rotește un tirbușon,
cum pătrunde naiv și fericit
Cum, alăturate fundiță, turnichetul și garoul opresc sângele
într-o metaforă pentru iubire
E ceva liniștitor în cum, ne țineam strâns de mână
și făceam aproape o barcă
Poate e frumusețea care-ți scapă (care dă pe afară), fără să vrei
Când rotești neîndemânatic din mână
La fel ca un vin care abia așteaptă să curgă,
o iubire care țâșnește
Ne ploua în suflet aproape
adusesei un copăcel la borcan
cu rădăcinile umflate
Și râdeai tam-nesam
Am citit câtva
blogul și pot să spun cu siguranță că obișnuiam să îmi gândesc mult mai în
detaliu ceea ce puneam aici; și stilul meu obișnuia să fie mult mai poetic. E adevărat
că era o imitație a literaturii filosofice pe care o citeam (la greu), însă era
plăcut de citit, obținea angajament mai ușor. Îmi pare rău că acum pun
gândurile propriu-zise, pedante, lipsite de emoție, chiar lipsite de utilitate.
Apare o mică
anxietate cu privire la reducerea capacității mele cognitive sau a
intelectului. O alung.
Poeziile sunt o
încercare, prima la număr, pentru o trilogie. Sunt încă puternic în lucru. Mă gândesc acum dacă nu cumva
necesită mai mult de 3 părți, însă voi decide după ce o rafinez.
Trilogia a fost gândită
prima dată ca o reflecție.
Trilogia vrea să
trateze cele mai recente 3 stări prin care am trecut. Nimic mai măreț de atât. Vrea
să fie un fel de „noi” pentru poezia „ai”. Sau, cel puțin, vrea să fie la fel
de bună. Deocamdată, nu reușește bine. Mă voi considera împlinit ca poet de
vreodată am să pot să exprim printr-un poem ce am simțit în acea primă noapte sau
ce înseamnă pentru mine A. Dar nu pot să vorbesc pentru viitor.
Cred în continuare
în idei și în prezentarea lor poetică; la fel cred în limbaj și în compasiunea
duală față de cititor și scriitor. Deocamdată asta necesită mai mult efort
decât pot depune.
Îmi
aduc aminte mai clar de rădăcinile mele. Îmi aduc aminte că acum 6 ani am scris
pentru prima data că e nevoie să mă schimb, depunând destul efort pentru introspecții;
simt că sunt valabile și mă recunosc în ele și astăzi. Îmi aduc aminte că
blogul a început cu mine, deprimat, la ora 2 sau 3 noaptea pe un pod peste Dâmbovița,
scriind despre ce mi se întâmpla, dar încercând de fapt să îmi pun ordine în
gânduri. Am scris aici multe lucruri și, recitind, mă simt mișcat. Acest loc,
jurnalul narat poetic împărtășind introspecții și idei, blogul adică, sunt eu; o
expresie vie a autenticității mele. Îmi dau seama de asta de parcă aș fi uitat.
Este atât de mult Vlad și atât de intim înfățișat, mai ales în scrierile mai
vechi și mai ales în cele inspirate de A.